CORONAVIRUS. FRF a suspendat toate meciurile de fotbal din țară / UEFA decide săptămâna viitoare ce se întâmplă cu toate competiţiile, inclusiv EURO 2020

CORONAVIRUS. FRF a suspendat toate meciurile de fotbal din țară / UEFA decide săptămâna viitoare ce se întâmplă cu toate competiţiile, inclusiv EURO 2020
FOTO - ILUSTRATIV: Mediafax Foto
Publicat: 12/03/2020, 16:59
Actualizat: 12/03/2020, 17:18

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, suspendarea tuturor competițiilor de fotbal din țară până în 31 martie, ca urmare a pericolului pe care îl reprezintă coronavirusul. În schimb, UEFA decide săptămâna viitoare ce se întâmplă cu toate competiţiile, inclusiv EURO 2020.

FRF a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că decizia a fost luată în cadrul unei ședințe și în urma consultărilor cu toți membri afiliați, informează Mediafax.

„Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi (joi-n.r.) la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membri afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România”, se arată în comunicat.

Așadar, vor fi amânate până după 31 martie meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean, inclusiv competiţiile de copii şi juniori organizate de FRF şi Asociaţiile Judeţene de Fotbal.

„În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competițiile de copii și juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat și turneul final al Cupei României la futsal”, se mai arată în comunicat.

FRF consideră că, chiar dacă meciurile s-ar disputa cu porțile închise, un risc ridicat l-ar constitui deplasarea echipelor și a personalului de specialitate.

De asemenea, participarea tricolorilor U16 la turneul de dezvoltare din Bosnia-Herțegovina a fost anulată, la fel ca și meciurile de pregătire ale selecționatei Under 18 cu Finlanda ce trebuiau să aibă loc la Buftea. Ambele acțiuni urmau să se desfășoare în luna martie.

UEFA decide săptămâna viitoare ce se întâmplă cu toate competiţiile, inclusiv EURO 2020

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – UEFA va decide săptămâna viitoare ce se întâmplă cu toate competiţiile pe care le organizează. Forul european organizează o videoconferinţă, pe 17 martie.

La întâlnire vor participa cele 55 de asociaţii naţionale, reprezentaţii cluburilor europene şi ai FIFPro.

Părţile implicate vor decide care va fi răspunsul UEFA faţă de epidemia de coronavirus. Discuţiile vor viza toate competiţiile interne şi europene, cum ar fi Liga Campionilor, Europa League, dar şi EURO 2020.

Presa internaţională scrie că sunt şanse mari ca toate competiţiile să fie suspendate sau amânate.

În aceste condiţii, partidele de joi seară, din Europa League, ar urma să se dispute aşa cum a fost stabilit iniţial. Doar meciurile Sevilla-AS Roma şi Inter-Getafe au fost amânate.

Serie A şi La Liga, două dintre cele mai importante campionate din Europa, au fost deja suspendate.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...